Creierul secolului

Chipul lui Albert Einstein, declarat "Omul secolului" de revista Time, a devenit sinonim cu ideea de geniu. Multi il considera cel mai mare savant care a trait vreodata. Contributiile lui ne-au schimbat conceptiile asupra spatiului, timpului si insasi naturii realitatii, iar ideile lui si-au lasat amprenta pe aproape toate aspectele fizicii moderne, de la cea subatomica pana la cea cosmologica.

Chiar si acum, dupa mai mult de patruzeci si cinci de ani de la moartea lui, cercetatorii incearca sa stoarca noi si noi informatii din creierul lui Einstein. Geniul ascuns in tesuturile cerebrale ale acestui laureat al Premiului Nobel ne poate invata multe despre natura inteligentei, pe masura ce oamenii de stiinta din sfera neurologiei incearca sa descopere prin ce anume a fost unic acest creier extraordinar.

Geniul in borcan

La cererea sa personala, trupul lui Einstein a fost incinerat dupa deces, care a avut loc in 1955, la varsta de saptezeci si sase de ani.

Totusi, doctorul Thomas Harvey, medicul legist care a efectuat autopsia, a sustras si conservat materia cenusie a celebrului fizician, fara consimtamantul familiei. Intrat in posesia creierului, medicul s-a inteles cu Hans Albert Einstein, fiul cel mai varstnic al savantului, precum si cu administratorii mostenirii acestuia, convenind ca Harvey sa poata pastra creierul, cu conditia de a-l folosi numai pentru studii stiintifice.

Harvey a efectuat unele masurari, a fotografiat creierul in ansamblu si emisferele cerebrale disecate, dupa care le-a sectionat in doua sute patruzeci de portiuni, pe care le-a depozitat pentru studii ulterioare (Lancet 1999; 353: 2149?2153). Nu a dat publicitatii, insa, nici una dintre descoperiri.

Despre creierul lui Einstein nu s-a mai auzit nimic pana in 1978, cand Stephen Levy, un tanar reporter de la New Jersey Monthly, l-a gasit in cabinetul lui Harvey din Wichita, Kansas. Potrivit lui Levy, care acum avea rubrica permanenta de tehnologie in revista Newsweek, creierul lui Einstein era pastrat in cabinetul lui Harvey, in doua borcane Mason puse intr-o cutie de carton unde se tinusera sticle cu cidru (www.echonyc.com/~steven/einstein.html). Examinarile preliminare efectuate de doctorul Harvey nu descoperisera nimic neobisnuit la structura anatomica a creierului lui Einstein.

Harvey le-a dat unor cercetatori neurologi cateva mostre din creier, pentru studiu. Printre acestia se numara si doctorita Marian Diamond, cunoscut profesor la Berkeley. Marian Diamond, impreuna cu colegii ei, a anuntat ca materia cenusie a lui Albert Einstein parea sa contina un procentaj mai mare de celule glial, care intretin si hranesc reteaua de neuroni (Experimental Neurology 1985; 88: 198?204).

Totusi, doctorita Diamond si colegii ei nu au cercetat decat o foarte mica parte din creierul lui Einstein, fiind astfel dificil sa traga concluzii temeinice. De asemenea, creierele normale folosite pentru comparatie erau in medie cu doisprezece ani mai tinere decat al lui Einstein in momentul decesului - astfel incat diferentele, daca erau reale, se puteau datora varstei, nu neaparat geniului.

In 1996 a aparut un nou articol, de Britt Anderson de la Universitatea din Alabama, scris impreuna cu Thomas Harvey (Neuroscience Letters 1996; 210: 161?164). In studiu se afirma ca, de fapt, creierul lui Einstein cantarea considerabil mai putin decae media - doar 1.200 de grame, fata de cele 1.400 de grame ale creierului unui barbat adult normal. Dupa cate se pare, asadar, masa nu este intotdeauna echivalenta cu inteligenta.

De asemenea, cercetatorii au raportat ca, in cazul lui Einstein, cortexul cerebral era mai subtire decat cel a cinci creiere folosite pentru comparatie, dar avea o densitate mai mare de neuroni. Daca acest lucru are sau nu vreo legatura cu capacitatile intelectuale, ramane de vazut, in caz ca si in creiere altor persoane foarte inteligente se va descoperi o mai mare densitate neuronala.

Cap de matematician

"Einstein si-a descris propria gandire stiintifica spunand: «cuvintele nu par sa joace nici un rol», parand in schimb sa existe «un joc asociativ» de «imagini mai mult sau mai putin clare», de «tip vizual si muscular»", scrie Sandra Witelson, cercetatoarea care s-a ocupat cel mai recent de creierul lui Einstein (Lancet 1999; 353: 2149?2153).

Insusi Einstein spunea adeseori ca una dintre cheile geniului sau consta in capacitatea de a vizualiza problemele la care lucra, transpunand apoi acele imagini viziale in limbajul abstract al matematicii. De fapt, unul dintre cele mai celebre exemple il reprezinta celebra lui teorie a relativitatii, despre care se spune ca a luat fiinta in timp ce Einstein visa cu ochii deschisi cum ar fi fost sa strabata universul pe o raza de lumina.

Cand doctorita Witelson si colegii ei de la Universitatea McMaster din Ontario, Canada, au examinat anatomia de ansamblu a creierului lui Einstein, au descoperit unele anomalii potential interesante in lobii parietali, parte a creierului cunoscuta pentru participarea ei la procesarea gandirii matematice, a vizualizarii spatiale si a imageriei miscarii.

Se gasea oare geniul lui Einstein in lobii parietali?

Witelson si colegii ei au comparat anatomia creierului lui Einstein cu cea a treizeci si cinci de creiere de barbati si cincizeci si sase de creiere de femei, persoane cunoscute ca avand o inteligenta normala. Dintre cele treizeci si cinci de creiere barbatesti, opt aveau varsta medie de saizeci si opt de ani - mai apropiata de varsta lui Einstein la momentul decesului decat varsta medie a creierelor folosite in cercetarile anterioare.

In genere, cercetatorii au descoperit ca masurile creierului lui Einstein se inscriau in gama normala, cu doua exceptii interesante. Creierul fizicianului era cu 15% mai lat decat cele ale creierelor comparate, datorita dimensiunilor mai mari ale lobilor parietali, iar una dintre circumvolutiunile care ii separa pe acestia, numita sulcus, era in mare parte absenta.

"Exceptionalul intelect al lui Einstein [in rationamente matematice si vizualizari spatiale] si modul in care si-a descris el insusi gandirea stiintifica se pot asocia cu anatomia atipica a lobulilor sai parietali inferiori", scrie Witelson in articolul publicat in numarul din 19 iunie, 1999, al revistei Lancet. Witelson si colegii ei sugereaza ca absenta circumvolutiunii le-a putut permite neuronilor sa formeze mai multe inter-conexiuni decat in mod normal, cu posibilitatea de a realiza mai usor schimbul de informatii, astfel contribuind la capacitatea lui Einstein de a-si transpune intuitiv revelatiile in limbaj matematic.

Desi incitante si corespunzatoare cu actualele teorii despre modul de functionare al creierului, aceste rezultate sunt departe de a fi concludente. Principala problema deriva din faptul ca, in toate studiile mentionate mai sus, nu exista decat un singur creier "experimental" - cel al lui Albert Einstein. E foarte posibil ca diferentele semnalate in structura cerebrala sa nu aiba absolut nici o legatura cu geniul. Va fi necesar sa se examineze si creierele altor genii matermatice, pentru a se vedea daca si ele prezinta aceleasi anomalii anatomice. In acest caz, s-ar putea ca lobii parietali sa fi fost intr-adevar sediul facultatilor lui Einstein.

Examinarea creierelor unor genii in viata ar putea fi mai usoara decat a fost in cazul lui Einstein. In trecut, anatomia creierului cuiva nu putea fi studiata decat dupa moarte, dar tehnologiile moderne, ca imageria cu rezonanta magnetica (M.R.I.) si tomografia emisiei de pozitroni (P.E.T.) le permit cercetatorilor sa observe creierul activ in interiorul organismului viu. Cu ajutorul acestor tehnologii, se poate dovedi foarte posibil sa se observe nu numai diferentele dintre structurile cerebrale, ci si cantitatea reala de activitate care are loc in acele structuri. De exemplu, daca s-ar fi studiat creierul lui Einstein cu ajutorul acestor tehnologii, oamenii de stiinta ar fi putut observa lobii parietali mai mari, de o factura unica, si ar fi monitorizat activitatea din aceste zone in timp ce savantul se gandea la teoriile lui.

Concluzie

Nu avem de unde sti ce parere ar fi avut Einstein despre studiile efectuate asupra creierului sau, dar e de presupus ca ne-ar fi inteles curiozitatea. Einstein a spus la un moment dat: "Vreau sa cunosc gandurile lui Dumnezeu; restul sunt detalii." Poate ca neurologii care studiaza structura creierului marelui fizician cauta ceva asemanator: sa afle gandurile unui geniu sau, cel putin, sa-si formeze o idee despre modul cum a putut acesta sa aiba acele revelatii uluitoare care au revolutionat fizica din ultimul secol.