Leo este unul dintre putinii membrii ai listei care nu locuieste in Bucuresti. Si totusi el a trimis o povestire care desi nu are un subiect strict SF, se incadreaza in tema revistei. O mica anecdota la adresa firmei Microsoft si a viitorului promovat de ea...

JOC DE COPII

de Leo


Joe Kaminsky si Roberto Ramirez par sa nu aiba nimic in comun. Joe, de origine polonez, este inalt, blond, calm si amator de votca. Provenit dintr-o familie de imigranti mexicani, Roberto e bondoc, brunet, coleric si nu se atinge de "tarie" fiind convins ca alcoolul i-ar diminua potenta, iar pentru el viata n-ar avea nici un farmec fara femei. Ii uneste o prietenie barbateasca, sincera care-si are originea in trecutul comun de luptatori in coalitia anti-irakiana si in pasiunea lor nebuneasca pentru elicoptere.

Prietenia si profesionalismul i-au ajutat ca, dupa razboi, sa infiinteze compania de transport aerian "Zephyr" Ltd. Firma e mica, dar prospera. Succesul se datoreaza in mare parte Gladiei, sotia lui Joe, care conduce contabilitatea afacerilor cu o mana de fier.

Intr-o seara de noiembrie 1996, Joe si Roberto, autointitulati "cel mai formidabil cuplu de piloti americani de elicoptere", se indreptau spre Seattle de unde, a doua zi dimineata, trebuiau sa ia doi afaceristi japonezi care doreau sa priveasca America de sus. Mai aveau 7-8 minute de zbor:

- Mizerabila vreme - zise Joe care era pe post de pilot.

Avea dreptate. Norii si ceata redusesera vizibilitatea aproape la zero. Nu departe sub ei, abia se vedeau balizele luminoase de pe cele mai "proeminente" cladiri din oras.

-Tot e bine ca nu-i furtuna- raspunse Roberto care intinse mana sa ia de pe bord paharul de plastic plin cu cafea.

Nu termina bine de vorbit, ca o rafala de vant inclina brusc aparatul. Paharul se rasturna.

-Rahat ! Nu esti in stare tii drept rabla asta ? Mi-am patat bunatate de pantaloni - striga Roberto.

-Daca nu ti-ai oparit "chestia" nu-i nici o tragedie. Si apoi ti-am spus de sute de ori sa-ti pui paharul in suport si nu pe bord.

O suvita de cafea se prelinse intr-o fanta si un miros de plastic ars se raspandi in cabina. Luminile de bord clipira si apoi se stinsera. Intr-adevar, nu era o tragedie, dar era grav.

-Scurtcircuit. S-a dus in ma-sa sistemul de navigatie! Cu vizibilitate zero!- anunta Joe.

-Nu sta !- striga Roberto. Anunta turnul de control !

-Radioul e mort. Si proiectorul. Nu poti sa repari ceva ?

-S-ar putea, dar imi trebuie o jumatate de ora, cel putin- raspunse prompt Roberto, in care, dupa o clipa de panica, se trezise expertul de inalta clasa.

-Nu ne ajunge carburantul sa stam atata in aer si nu pot ateriza la intamplare ca nu vad nimic fara proiector si ne trezim cu aparatul in vre-un stalp.

Fara sistem de comunicatie si fara vizibilitate erau pierduti. Amandoi se gandeau la acelasi lucru: " Care e directia spre afurisitul acela de aeroport ? "

Roberto zise revoltat:

-In basmele cu copii rataciti in padure te poti indrepta macar spre o luminita, ceva... Am o idee. Mai avem banda reflectorizanta ? - intreba Joe.

-Slava Domnului, avem ! Dar vezi ca pierdem din inaltime.

-Eu pilotez si tu faci cum iti spun. Fara intrebari ca n-avem timp.

Aparatul se indrepta spre ferestrele luminate ale celui mai apropiat zgarie-nori. Sub presiunea curentului de aer provocat de elice, geamurile incepura sa vibreze. Speriati si curiosi, cei din cladire privira afara. La cativa metri de cladire un elicopter statea suspendat de elice. Pe una din ferestrele laterale sclipea un mesaj scris, cu litere de o schioapa, din bucati de banda reflectorizanta:

" UNDE SUNTEM ? "

O juna inalta, cu niste plete negre, superbe, flutura din mana in semn ca a inteles. Se indrepta in graba spre un birou si scrise, cu o carioca neagra, pe o coala mare, cateva cuvinte. Reveni la fereastra si lipi foaia de geam. Lumina care venea din incapere decupa perfect literele negre pe ecranul alb de hartie.

Raspunsul era:

" SUNTETI INTR-UN ELICOPTER ! "

Joe se incrunta si departa aparatul la o distanta mai putin periculoasa. Roberto urla disperat:

-Idiotilor ! Si mi-a spus mama ca blondele aduc numai necazuri!

-Mi sa parut ca era bruneta - observa Joe, cu bun simt.

-Era blondaaa ! Crezi ca degeaba avem atatea bancuri despre blonde ? Ce daca avea parul negru ? Era vopsit. Nu stii expresia ? " O blonda cu parul vopsit negru = Inteligenta Artificiala."

-Roby, esti un geniu- striga Joe. Da-mi harta si tine putin mansa. In cateva secunde Joe marca un punct pe harta orasului Seattle si trasa o linie pana la aeroport. Privi o clipa busola si apoi prelua comenzile. Elicopterul lua inaltime si se pierdu in ceata:

-Sper ca stii ce faci- spuse Roberto.

-Casanova, te-am dezamagit eu candva ?

Dupa cinci minute licarira in ceata luminile aeroportului SEATAC unde aterizara fara probleme.

In timp ce o echipa de tehnicieni remedia defectiunile aparatului, cei doi piloti isi trageau sufletul la barul aeroportului.

Joe era la al doilea pahar de votca, in vreme ce Roberto isi completa rezerva de vitamine cu un suc natural de portocale.

-Cum ai ghicit unde eram ? - intreba Roberto.

-Cand am citit prima oara mesajul blondei vopsite am avut impresia ca stilul imi este cunoscut, dar nu stiam de unde. Cand ai pronuntat cuvintele "Inteligenta Artificiala" mi-am dat seama despre ce era vorba. Mesajele "help", emise de sistemul de operare "WINDOWS 95" si care apar pe ecranul calculatorului Gladiei, sunt la fel de corecte din punct de vedere al logicii si sunt la fel de nefolositoare.

De aici am dedus ca ne aflam langa cladirea firmei Microsoft si... mai departe a fost o joaca de copii.

Joe zambi si goli paharul dintr-o miscare.

Roberto cazu pe ganduri-"Oare de asta o fi spus Bill Gates ca in anul 2000 cei care nu vor sti sa foloseasca un computer se vor numi analfabeti ?" Apoi, zari picioarele fetei de la bar si uita de calculatoare.