Back
Prezentare carte
 
Motto: 
Daca puteti privi in a timpului seminte
Si sa imi spineti care bob o sa rodeasca
Si care nu,
Atunci imi vobiti…
(W.Shakespeare:MACBETH)

Carcera comenduiriiIlustratie e friguroasa si mica, nici cat sa te intorci pe-o parte in ea. Podeaua de lut a crapat de ger. Vifornita vine despletita si cu brate lungi dinspre mare si canal, abatandu-se uragan necrutator la tarm, peste mica asezare cladita far-de aparare.
Tipetele geamandurilor atacate in larg se iau la intrecere cu urletele furtuni de gheata.

Amadeus incerca sa isi ridice un picior. Vroia sa-l incalzeasca batandu-l pe podea, dar nu putu decat sa-si schiteze gestul. Ii dadura lacrimile de ciuda si frig. Cum a putut sa fie atat de negijent incat sa se lase surprins si depasit de Poarta? Fusese descoperit si urmarit indeaproape? Imposibil. Protectia identitati ii era in permanenta asigurata. Si totusi nimic nu e perfect, suna un arhicunoscut slogan inamic. Aliatii se perfectionara al naibi de bine! Il eliminasera foarte discret. A trecut prin Poarta, instantaneu, ca printr-o perdea de apa vrajita.
Dar nu acesta era lucrul cel mai important. Trebuia sa scape. Trebuia recuperat in mai putin de trei ore.

E drept, i-a observat ca vin spre el, dar abia cand erau la zece pasi departare. De vina a fost numai blestemata de ceata temporala! Era ametit si nu distingea clar contururile realitati. Simtea insa aschiile ascutite si nemiloase ale frigului ce-i cuprindea trupul. I s-a parut ca au iesit ca spurcacinile noptii, din ziduri. A vrut sa se ascunda. Sa se materializeze ceva mai departe de ei. Dar se simtea slabit. Ceata ii furase prea multa energie. N-avea unde. Se afla la capatul unei strazi inguste, plina de zapada. A vrut totusi sa fuga inspre niste magazii…
-Stai!
S-a oprit. Ce era sa faca? Patrula. Trageau in el fara sa se opreasca daca se opunea somatiei.
Inchise ochi si incerca sa se calmeze. In fond si la urma urmei era un copil si 
nimeni nu putea face-i un rau. Nu aveau dreptul. Nu avea arme, nu avea nimic cu ce sa se apere. Conditii suficiente pentru a fi lasat in pace de orice patrula. Indiferent ca patrula ar apartine Aliatilor sau Armadei. Articolul sase, aliniatul doi din Regulamentul Universal de Protectie Organica.
Cand a dat cu ochi de soldati, in lumina plapanda a unui felinar, Amadeus a ramas nedumerit. Nici urma de costume nonrecul, echipamente sofisticate de aparare, arme cu tevi translucide. Nici macar castile de lupta electroizolatoare. Nimic. Soldatii aceia aveau doar un fel de caschete metalice, simple fara anexe exterioare, fixate cu o curelusa sub barbie, mantale brune cu o banderola pe care se zarea un semn negru ciudat si niste arme cenusii, lipsite de focalizatoare, cum vazuse doar prin bunkarul Muzeului. I s-a strans inima. Nu intelegea.
-Stai! I-a strigat din nou vocea groasa si haraita ca de betiv. Incotro vrei s-o stergi, musiu?
Ii scapa sensul total al cuvintelor. Cupla mental automatul traducator si dincolo de toate aparentele, raspunse darz:
-Nicaieri! Ce, n-am voie sa merg pe drum?
-Maaa! Ma, mucosule, cu cine crezi ca vorbesti tu, ma! Cu tac-tu? Ti-a intrat si tie bolsevismul in cap?
-Si trosc i-a dat o palma, atat de tare incat lui Amadeus i s-a parut ca s-a lovit cu capul de un piston hidraulic de mare presiune.
-De ce dai domnule...? Ar fi vrut sa-i numeasca gradul dar uniformele ii erau complet straine.
-Daaa? De ce dau? Mai na atunci una, sa iti fie pereche!
Si iarasi poc! O palma de fier mare si grea cat sa acoperi capul unui copil cu ea. -Scoate biletul de voie, musiu!
Il luase ameteala.Toate in capul lui se invarteau aiurea fara putinta de a le opri. Abia reusi sa se tina pe picioare. Se facuse alb la fata. Izocyberi, drealleri, androcooni sau orice altceva ar fi fost soldatii aceia, incalcasera grosolan Regulamentul! Monitoarele vor pedepsi exemplar instructorii lor de programe.
Scrasnind din dinti, stranse pumni micuti si privi o clipa undeva sus, printre stele. Inchise ochii inlacrimati si-si dirija putina energie ramasa spre modulul-avertizor incastrat in cortex. Incarcat de potential, modulul declasa. Prin culoarele alfaneuronele, telepatic, tisni clasicul semnal SOS.
Se simta parca mai bine, desi energia lui se imputinase si mai mult. Stia ca in orice punct al spatio-timpului controlat de Monitoare s-ar fi aflat ai lui, vor primi sigur semnalul si-l vor recupera.
Sleit de putere, mai gasi totusi curaj sa ingaime!
-N-am. Si va aduc la cunostinta ca...
-Guraaa! Umbli noaptea fara permis si tulburi linistea publica. Luati-l!
Cand l-au inhatat soldatii, deja lesinase. Se trezi putin mai tarziu, bagat la carcera.
 

Cat o fi ceasul? Au trecut cele trei ore limita? Nu. Nu se poate. Nu e nici o ora de cand l-au arestat, daca asa se mai poate numi procedura la care fusese supus. Pana cand o sa-l tina in sicriul asta de lemn? Metode primitive, iumane... Trebuia sa scape. Trebuia recuperat.
Pipai peretii inghetati. Miscarile ii erau incete, nesigure. Era slabit si frigul ii musca continuu cu coltii infometati trupul firav.
Vru sa utilizeze termograful, dar se razgandi. Energia era pretioasa. Nu-si putea permite s-o risipeasca.
Probabil primisera mesajul sau si cautau nisa de corespondenta temporala prin care vor trimite transportul-salvator. Daca vor tece cele trei ore, gata! Totul se termina. Va sfarsi aici, in ramificatia asta secundara a timpului sau, strain, lipsit de energie, ducand cu el rezultatele secrete ale Misiulnii.
Ofta si icni, inghitindu-si lacrimile.
Auzi langa peretele de lemn, din stanga lui.
-Care esti ala, de smiorcai?
Amadeus tacu, tinandu-si respiratia. O mai fi cineva arestat si varat in vreo carcera?
Cel de alaturi  mai intreba o data:
-Ai, ma care esti?
-Eu, sopti copilul cu glas dinadins ingrosat.
-Care eu?
Sa-si spuna numele? Poate e un om bun. Sau poate chiar cineva trimis sa-l salveze...
-Amadeus.
-Amadeus? Hmm! Matroz sau pifan?
Din nou nu intelegea sensul cuvintelor. 
Traducatorul nu bazaia nici un raspuns, nici o varianta. Sensibil ca toate celalalte module, sigur se defectase cand il lovise soldatul.
-Nu inteleg. Sunt doar un copil.
-Aha! Copil de trupa,  care va sa zica...Si ce cauti aici?
-Nu  stiu ... Ma duceam si... patrula m-a sechestrat. E iuman. Au incalcat Regulamentul...
-Ce tot spui acolo? Ce regulament, puiule? Ma faci sa rad. Pai aici ei fac regulamentele, legile, totul... De cateva zile aresteaza toti suspectii. Probabil ai vro moaca mai suspecta… Cati ani ai?
-Implinesc zece.
-Si de ce plangi?
-De ciuda ca stau aici. Trebuie sa fiu afara. Cat sa fie ceasul?
-Esti grabit?
-Nu...ba da ... am treaba.
-Mia asteapta nitelus, si or sa-ti dea drumul.
-Cand? ofta neincrezator Amadeus.
-Peste o zi, doua, trei...Cand isi vor da seama ca nu esti vinovat.
-Atat o sa ma tina la carcera?
-E mult? Nu poti sa mai astepti?
Frigul isi facu din nuo simtita prezenta. Un curent glaciar de aer ii cutreiera fiecare celula, din cap pana in picioare, iar o ceata confuza ii amesteca grotesc gandurile, logica... Se simtea din ce in ce mai slabit.
-Eu trebuie sa fiu liber numai decat izbucni in lacrimi copilul.
-De ce, mai baietas?
-Am treaba, nu-ntelegi?
-Da, da inteleg. Cum sa nu inteleg? Atunci se schimba calimera. Ciocneste in usa pana vine santinela si trimite vorba plutonierului de serviciu ca, de nu-ti da drumul imediat, iti incurca afacerile.
-Dumneata razi de mine si eu...
-Nu rad, mai copile. Glumesc. Ce, te-ai suparat?
-...
-Ti-e frig?
-Cam.
-Incearca sa iti freci palmele!
-NU sunt in stare nici degetele sa le misc.
-Incearca! Incearca...
-Greu....
-Cuvantul asta sa-l uiti. Nu exista greu cand cineva are vointa.
Din cauza gerului nu mai primea impulsuri senzoriale de la piele. Doar din cand in cand cate o unda nervoasa ii crispa trupul intepenit. Efectul modulelor nonenergetice de avarie. Alarmate de starea anormala de racire a corpului, intrasera in functiune. Planul abstract al gandurilor i se rasucea haotic impreuna cu intunericul perfid ce-l inconjura.
-Incearca baiete...
Amadeus reusi cu multa greutate sa-si inclesteze palmele una de alta. Nu exista greu cand cineva are vointa!
-Dar dumneata cine esti? indrazni Amadeus.
-Un om.
-Si de ce te-au bagat la carcera?
-Pentru ca nu sunt bun.
-Cum asta?
-Chiar asa! Nu trebuia sa fii bun cu cei rai... Ai priceput?
Un ghipe de otel ii strapunse ceafa. Intepenise de tot. O flacara alba indepartata,ii rabufnea inapoia ploapelor umede. Nu intelegea. Ceva era in neregula. Mai facuse translatii cu cronothronul, dar nu vazuse niciodata o asemenea perioada. Nici macar cei care fusesera pacaliti de Poarta si se intorsesera. Totul era straniu. Imbracamintea soldatior, frigul omniprezent, limbajul diferit de sistemul standar, admosfera de teama si suspiciune...
-Putin...
-Ai sa pricepi tu si mai multe. Sa mai cresti. Esti inca crud.
Sa mai creasca? Inca crud? Amadeus simti un fior, un sentiment ingrozitor, de nedescris. Vroia parca sa rada dar nu stia cum. Sunete indepartate sunau in capul sau.
De fapt, Amadeus rea un technolanskard. Si o stia prea bine si el. O clona umana foarte rezistenta la virusi, bacterii, boli, fixata la nivelul de dezvoltare al unui copil de zece ani si  intesata cu circuite si module ultrasofisticate. Produsul inaltelor biotehnologii militare. Mandria si arma secreta a Armadei anului 3171. Putea transporta clandestin pana la doua bilioane de coduri secrete, inchise in cipuri neuronale ce-i umpleau capul. Un spion biocomponent perfect. Complet protejat de radiatii, ploi acide, gaze toxice de lupta, nu putea fi detectat de supralocatoarele inamicului decat ca un organism uman, ca simplu copil. In caz de pericol, cu ajutorul celor cateva mii de module energetice celulare, putea sa se materializeze in orice punct al spatului in care s-ar fi aflat. Fusese crea pentru a fi Invingator.
Datorita lui, planul secret al Armadei putea reusi. Misiunea sa dusa la un bun sfarsit demonstra tocmai eficienta folosirii unui technolanskard. Cativa asemenea indivizi infiltrati in dispozitivele de siguranta ale Aliatilor putea crea, fara probleme, o retea puternica de informare si control asupra activitatii inamicului. Dupa sute de ani de Razboi de putea decide invingatorul. Monitoarele, unicile masini-arbitru ale Razboiului, ce controlau din sferele lor inalte spatio-timpul de lupta pana la Bariera, pana in 2310, anul de gratie al Prabusirii, conform indicilor de respectare a Regulamentului Universal de Protectie Organica, vor da verdictul.Primind Forta, Armada va spulbera apoi pentru totdeauna fortele rebele. Nu vor mai exista razboaie. Peste tot spatio-timpul se va instala mult dorita, mult asteptata Pace Mecanica.
Dar pentru ca toate acestea sa se realizeze, trebuie sa-si duca misiunea la bun sfarsit. Iar el, nefericitul, zacea aici intepenit in frig intr-o carcera, undeva, naiba stie cat de departe de timpul sau!
-Si cam ce ar trebui sa stiu acum ca sa pot pricepe mai tarziu ? forta epuizat copilul.
-Ha, ha, ha! Istet baiat ... Pai, nu simti nimic, mai copile? Peste tot miroase a lupta... In curand va incepe lupta cea mare si dreapta. Parintii nu ti-au povestit nimic despre razboi?
In mintea lui totul era linistit. Incerca sa gandeasca. Nimic. Plutea in cercuri mari
de foc. Un tunet se auzi in departare. Vedea stelele venind tot mai aproape, apoi auzi un murmur neincetat. Clic. Reveni in intuneric. Gandurile ii tasnira, dureroase, in toate partile. Parintii...Razboiul...Circuitele dadeau rateuri. Simtea ca innebuneste...
-Nu mai am parinti.Au murit de mult...
-Bietul de tine! De dincolo de pereti si intunuric, se auzi un oftat prelung. Cum sa-ti explic? Noi, toti, adica eu, tu si alti sarmani din tara asta trbuie sa ne unim. Sa-i aratam dusmanului ca suntem multi si tari, ca dreptatea e a noastra si nu ne temem...
Isi reveni pentru o clipa. Brusc, revelatia clipei, brutala si insipida, il lovi cu adanci intelesuri. Razboi? Zvastica? Comunisti? Nu era sigur daca mai gandea. O, nu!...
Nu se putea. Aliatii fortasera Bariera, Incalcasera Regulamentul...Nu ami simtea nimic. Plutea. Si nimeni nu avea s-o stie niciodata! o ameteala puternica il strivi, hidoasa, gandurile.
 - Pss! Auzi?
 - ...
 - Hei, trezeste-te, baiete!
Afara viscolul isi incetese furia. O slava de arma sfasie bezna si tacerea. Apoi o urma multe altele.
Sleit, Amaseus asculta atent, incordat. Bubuiturile de arma se-ntetisera.
-A-nceput... A venit Revolutia, copile! Suntem salvati!
Un ultim spasm ii strabatu muschii. Plutea. Lin. Printre lumini colorate, vaporoase. Ar fi vrut sa-i povesteasca celuilalt, sa spuna lumii intregi ce sentiment ai cand cineva iti indeparteaza pentru tot deauna sufletul de corp... Sa spuna lumii ca ar fi dorit atat de mult sa fie un copil adevarat... Copilarie... Parinti... Ochi mai avura puterea sa stranga si sa  picure o lacrima, care aluneca peste obrazul inghetat. Vectorii de spatii, segmente temporale, umbre fantastice, scheme abstracte, ferestre in labirinturi nedefinite prin care idei, ganduri, vise se irosesc intr-o agonica forma a nefiintei, toate rabufnira intr-o jerba de lumina.Atat doar. Lumina.

Undeva, pe strazi inguste ticsite de partule germane, izbucni  cu furie o rafala de mitraliera, isotita de urale. Intunericul se lumina brusc. Explozii. Salve de arme. Somatii. De peste tot patrundea voci, zdranganit de arme, zgomote de pasi...
In port bubuiturile de arme se intetesc. Proiectoare uriase se rotesc bezmetice, aruncandu-si cutitele luminoase pe cerul de sticla.
In curtea comendurii se aud tot mai clar pasi repezi si galsuri...Somatii. Zgomote de arme aruncate pe jos. Apoi cineva intreba:
- E vreunul inchis in carcere?
- Este! Estee! Aici! Aici! Se auzi un glas hotarat de barbat.
Imedia desfereca usa si lumina firava a zorilor de iarna luci pe chipul arestatului.
Cativa, mai tineri, il imbratisara cu caldura.
- Sa ne traiesti, tovarase! Gata, de azi soarele va rasari si pentru noi! Traiasca Revolutia! Partidul iti va rasplati suferinta! Vino cu noi in port!
- Duceti-va inainte, va ajung din urma.Vreau sa ma dezamortesc.
Infierbantati, revolutionarii pornira in graba, luand cu ei prizonieri pe hitleristii gasiti in cladirea comenduirii.
Departe, in port mitralierele clantaneau continuu. Se duceau lupte grele. Probabil mureau oameni.
Cand curtea ramase pustie, barbatul isi privi senzorii de pe bratara. trecusera trei ore. Exact cum fusese prevazut! Apoi se apropie incet, cu pasi siguri, de carcera alaturata. Zbura cu o lovitura de picior lacatul ruginit si deschise usa. Privi inauntru, ofta, apoi rosti grav, ca pentru sine:
- Razboiul nu e pentru copii, baiete! Ai tai ar fi trebuit sa stie lucru asta!
Inspira cu nesat aerul rece al diminetii si zambi.
- Un drealler-telepat e intotdeauna cu un pas in fata oricarui technolanskard! Si totusi, nimeni nu e perfect… Acum hai, zise, luandu-l incet pe brate, hai la caldurica, sa curatam capsorul ala istet si sa-i punem o minte noua!
Privindu-i chipul inocent, inghetat intr-un suras ciudat, se intoarse ce grija si pasi sigur prin imensa perdea de apa vrajita ce, dintr-o data, despicase cerul.


© 1999, Copyright: Editor: Design Web: Grapfica:
AlthernaTerra SF Club Dan Radulescu Lord Ares G.Burcea / Lord Ares