STAREA DE TRECERE

de Bogdan Teodorescu


OMUL urca incet spre coama dealului. Era cald si aerul tremura in jur, deformand conturul obiectelor. Privirea i se fixase, undeva in fata, pe frunzisul prafuit al unui tufis de la marginea drumului. O picatura de sudoare i se prelinse de pe frunte in ochi, orbindu-l. Aerul parea din sticla topita. Zgomotele firesti ale zilei, zborul insectelor, briza ce adia din cand în cand, disparusera intr-o liniste de vata. Ridica mana sa se stearga si incremeni...

INGERUL levita in fata tufisului prafuit. Evita automat contactul cu solul, cu o alta stare a materiei, si risipa inutila de energie pentru adaptare. Crease reflex în jur, un microclimat si energiile subatomice, tinzand firesc spre starile de echilibru din care erau scoase, degajau valuri fotonice contopite intr-un halou de lumina alba, intensa, cu irizatii albastre. Privea cu dragoste si mila la fiinta incremenita din fata sa. Privea cu mila si dragoste, caci atat ii fusese dat - in fond, era un mesager cu o misiune clara! Ca pe o diagrama, percepea efluviile imensului numar al reactiilor din fiinta incremenita si gandea: "Nu cred ca sistemul ar mai fi rezistat nici macar un ciclu!... Amprenta energetica insa... Interesant!"

DIAVOLUL percepu mai intai turbulenta clipei care se dilata continuu, fortand nodurile retelei spatio-temporale. Deveni atent. Era infometat. Criza de energie se apropiase periculos de limita fatala. Cand amprenta energetica a fiintei incremenite ii atinse simturile, incepu sa urle.

- Ma asteptam! - exclama Ingerul.

Din culcusul ei mineral, creatura incepu sa se prelinga catre sursa de energie hranitoare, condusa de efluvii ca un rechin pe urmele de sange ale victimei. Se materializa in spatele fiintei incremenite, lipita de sol, cu membrele si membranele intinse, semanand cu o reptila, captand orice farama de energie degajata de multimea oxidarilor, evaporarilor, descompunerilor si recompunerilor produse la suprafata de contact cu materia. Energii minore, insa... Diavolul avea nevoie urgenta de bogatia energiilor ce palpitau in fiinta incremenita.

“Grea Misiune!” ofta Ingerul, zarind haloul intunecat din jurul creaturii ce inghitea pana si energiile fotonice.

“Lupta va fi dura, iar conditia TRECERII e limitata!” Cu vocea tunetului, rosti:

- Inapoi, Satano!

Haloul intunecat se involbura ca fuioarele de ceata rasucite de vant. Parea gata sa se risipeasca, dar se stranse iar, îndaratnic.

- Acest sistem nu e scris in CARTEA VIETII! suiera Diavolul cu glas de reptila. Este al meu, cunosti doar LEGEA!

- Nu te vei atinge de aceasta amprenta energetica! Stapanului, in necunoscutele Sale cai, a hotarat... EL ESTE LEGEA! Nu tulbura procesul!

Cuvantul mesagerului cazu ca un cutit de ghilotina. O clipa creatura ezita, gata sa dispara.

“Nu!” gandi Diavolul. “Prada este a mea! Nu e trecuta in Cartea Vietii si Legea imi da puteri depline!” Nu mai putea rabda. Energiile ce se degajau din sistemul incremenit in fata lui ii excitau la maxim simturile. Risca o incercare. Lent, trimise, alunecand pe sol, o prelungire vinetie.

Ingerul tresari. Daca efluviile creaturii ar fi atins fiinta incremenita, totul era pierdut. Simtea un lant intreg de lumi paralele, nascute din aceasta sursa, prabusindu-se in nefiinta, undeva in timp.

“Ce risipa barbara de energie!” gandi si, in graba, extinse scutul de lumina, protejand cu insasi energia fiintei lui sistemul in asteptare.

Din afara, totul parea linistit. Soarele oprit pe cer...Vantul care nu batea... Intregul microunivers oprit in clipa asteptarii... Intre cele doua forte, insa, lupta era cumplita.

Efluviile violetului intunecat se incolaceau cu miscari viclene in jurul scutului de lumina, gata sa-l sfarme, gata sa-l patrunda. Spirale vinetii si raze de lumina alba se invarteau intr-o sfera de energie ce matura spatiul din jur cu pulsatiile ei haotice. In centru, nemiscata si insensibila la furtuna din jur, fiinta incremenita astepta in afara timpului. Pana la ea, patrundeau doar lumini fulgerand la capatul unui tunel de intuneric. Franturi din viata trecuta erau sfasiate in bucati si reveneau, asemeni confetiilor de carnaval, fara sens si fara nici o legatura intre ele.

“Nu mai soseste odata cheia codului!...” gandi Ingerul, patruns de mila si de dragoste, chiar daca energia fiintei lui se consuma vertiginos ca sa mentina scutul.

“E clar! Sistemul e al meu, caci nu primeste codul...” gandi Diavolul si-si inzeci eforturile, aruncand in lupta ultimele resurse.

Gaura neagra, colapsul materiei, era gata sa absoarba sfera de lumina. Atunci, o schimbare suptila aparu in structura universului. Un gand razlet prinse contur la capatul tunelului:

“Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu...”

CODUL! Secventa de cod fusese activata!

CREATORUL glasui prin insasi structura universului, pe unda lui cea mai suptila, primordiala. Vocea Lui trecu, făra sa poata fi oprita, prin Inger, prin Diavol, prin Fiinta si prin toate cate existau.

- Indepartati-va! Nodurile retelei spatio-temporale au fost fortate dincolo de limita admisa! Acest sistem nu mai este compatibil! Repet, acest sistem nu mai este in STAREA DE TRECERE!

Indepartati-va caci el va fi reincarcat pentru ciclurile necesare purificarii!

Sudoarea din ochi se transformase intr-o ploaie de foc. Omul duse mana la piept. O gheara de otel ii sfasia maruntaiele, facandu-l sa se prabuseasca sub biciul durerii cumplite. Se rostogoli pe spate in praful drumului si incremeni cu chipul vinetiu si ochii larg deschisi. Pe retina ramase intiparit un stalp de foc sau poate un corp, un trup de lumină intr-un ocean de intuneric...

Apa! Stropii de apa de pe frunte si de pe buze au fost primul lucru pe care l-a simtit. Cand deschise ochii raniti, deasupra lui sta aplecat chipul unui tanar cu parul inconjurat de o aureola stralucitoare. Omul roti buimac ochii în jurul lui.

- Ce... Ce se intampla?... Unde sunt?...

- Bine ca ti-ai revenit! Credeam ca n-ai sa rezisti!...

Tanarul ii intinse un caus cu apa rece si il sprijini sa se aseze. Soarele care-i batea din spate facea buclele blonde sa-i para in flacari.

- Bea! Caldura si urcusul te-au dat gata. Era sa mori de inima, aici, la marginea drumului, dar ai scapat! Ti-a dat Dumnezeu zile! Roaga-te Lui!

Omul inchise ochii raniti si bau cu sete. Cand ii deschise sa-i multumeasca tanarului, drumul era pustiu. Langa el zacea desaga, desfacuta cand se prabusise. Speriat, isi privi mainile. Intre degetele crispate strangea un smoc de iarba cruda, smuls din umbra tufisului de la marginea drumului...

Cand isi inalta fata catre cerul senin ca sticla, cuvintele ii venira singure pe buze:

- Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!...